O nouă săptămână, un nou motiv de ceartă prin studiourile televiziunilor pe tema care înfierbântă țara. Vrem, nu vrem, suntem părtași la un moment istoric. Pentru unii va fi de tristă amintire, pentru alții va fi momentul zero.
Nu are rost să vă mint, eu îmi doresc cu toată ardoarea regionalizarea. Mi se pare inadmisibil că a trebuit să așteptăm 45 de ani să îndreptăm un moft a lui tătuca Nicu. Moftul, căci la el ne referim, a fost făcut atunci din vârf de pix, fără a lua în considerare istoria țării.
Am observat că naționaliștii sunt extrem de supărați. Însă, contrar celor așteptate, aleg ca semn de protest online-ul și zona de confort din casele lor. Nu am văzut vreun protest care să condamne această încercare de așa-zisă rupere a țării.
Știu că noi, cetățenii vom avea prea puțin de spus în momentul organizării, însă trebuie să ne facem măcar aici cunoscute doleanțele. Oamenii din România trebuie să înțeleagă că e nevoie de acest proces de reorganizare. Marea problemă e că și aici noi suntem întârziații Europei.
Un dobrogean iubește mult mai mult Dobrogea, decât va iubi vreodată Maramureșul. Și până la urmă mi se pare perfect normal. La fel o fac și eu, ăsta e motivul pentru care mi-aș dori ca zona aceasta să nu fie înghițită de Cluj sau Oradea.
Trebuie să ne facem auziți, toți. Și noi care suntem pro reorganizare și cei care sunt contra. Altfel, această reorganizare se va desfășura după bunul plac al unora. Asta e mult mai grav decât ceea ce a desenat tovarășul Nicolae.
Si daca ti-as zice ca is cativa constanteni care iubesc mai mult Baia Mare decat Constanta ai crede?. Uie, pe site-ul raportdetara.digi24.ro is vreo 2 constantetni care sustin Baia Mare mai mult decat Constanta si reamintesc mereu ca is mandrii de Baia Mare si Maramures. Hai ca se poate 🙂
Nu am generalizat 🙂 Sunt convins ca sunt si baimareni care iubesc mai mult Clujul, insa marea majoritatea merge dupa trend.
Sper numai să nu fie făcută în aşa fel să se îmbugăţească unii domni de prin politică. Încă sper!
Regionalizarea se discuta acum cativa ani, iar au inceput? Scuze ca nu sunt informata, dar eu am program de desene animate, zilnic.
Eu am buletin de Buuresti dar nu stau acolo 😀
Anul acesta doar despre asta se vorbeste.
Exact asa o sa se faca. Sunt convins.
orice e tot spre folosul astora din politica e.
E trist, dar asa pare.
Sa fie Regionalizare!
Sa fie!