ShoeBox Baia Mare

Se apropie sărbătorile, iar oamenii, în perioada aceasta, sunt mai receptivi la săvârșirea faptelor bune. Un proiect început acum 7 ani de zile la Cluj, a ajuns într-un final și la Baia Mare.

Shoebox Baia Mare, dorește să aducă bucurii acelor copii, care, din păcate, sunt nevoiți să înfrunte greutăți, pe care nu ar trebui să le cunoască deloc. Dacă aveți acasă o cutie de pantofi, nu o aruncați.

Puneți în ea jucării, cărți, dulciuri neperisabile, articole școlare, îmbrăcăminte sau orice alt cadou de care s-ar bucura orice pici de prin țară. După ce ați ambalat cutia vă prezentați la centrul de colectare din Baia Mare. Acolo, o căutați pe Loredana, ea strânge cadourile băimărenilor.

Până în data de 13 decembrie avem timp să ne ducem cutiuțele la centrele de colectare. Hai să strângem rândurile și să adunăm cât mai multe cadouri pentru copilași.

8 comentarii

  1. Ce frumos din partea ta, mulțumesc mult! Să ne mobilizăm cu toții, și cutie cu cutie, o să facem sărbătorile astea mai frumoase, și pentru noi, cei ce dăruim, și pentru ei, cei ce primesc! 🙂

  2. Anul acesta fac şi eu o faptă bună, mă alătur şi eu iniţiativei ShoeBox. Mai trebuie să cumpăr câte ceva şi să mă apuc să împachetez frumos cadoul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*